BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Au aflat cârcotașii că un primar de la noi, speriat că-i golesc conturile cei cărora le datorează o grămadă de bani, l-a pus pe un amic de-al său, un personaj care a deținut funcție înaltă, să meargă să cerșească iertare pe la firmele care l-au dat în judecată pe edilul nostru. Nu știm de ce omul e așa speriat, că pe la primăria respectivă se obișnuiește să se rămână fără bani în conturi, din alte motive, evident. Gurile rele susțin că edilul de care vorbim, înarmat cu o mașină bengoasă, l-a pus pe amicul său să se ducă la firma căruia primăria are datorii imense. Să se căciulească să nu fie băgată în faliment primăria.
Vorbesc cârcotașii de serviciu că o duduie de la primăria reședință de județ are o mare problemă. Nu se poate trezi să meargă la birou la ora 8. Până acum, când a fost vechiul primar, femeia nu a avut nici o problemă, ajungea când putea la serviciu. Acum, însă, cu noul șef salariata cu pricina își face gânduri. Duduia, susțin zvonerii prin târg, se plânge acum pe la toată lumea cum e ea supusă acestor chinuri, că fără ea nu funcționează instituția. Gurile rele șușotesc că angajata de care vorbim are și o altă problemă. Nu va mai putea de acum încolo să se ducă în concediu 2 luni pe an, așa cum făcea până deunăzi. Avea femeia o treabă de rezolvat, pleca de la birou. Voia să se ducă în țările calde, iar pleca. Fără nici o cerere de concediu.