BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un politician din judeţ a pierdut o şansă mare de a ajunge pe un post care, culmea, i se şi potriveşte ca o mănuşă. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că omul nostru se dă acum cu capul de pereţi, deoarece a ratat şansa respectivă. Cârcotaşii nu îşi explică cum de s-a ajuns în situaţia cu pricina, dar este cert că altfel ar fi gestionat el întreaga campanie electorală. Dar, aşa e în viaţă, locul nu a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit. Poate, data viitoare, omul nostru va avea mai mult succes.
Zvonerii au aflat din târg că un personaj din zonă se pregăteşte să revină într-o funcţie care i-a adus mulţi bani în propriile buzunare. Asta, deşi slujba e una la stat. Gurile rele povestesc că omul are nevoie de bani şi s-a gândit că ar fi bun momentul să revină în acţiune. Numai că, s-ar putea ca planurile sale să fie date peste cap de unii care ştiu exact ce a făcut în trecut respectivul şi cum şi-a făcut o mică-mare avere. Omul crede că acum, cu pandemia asta, lumea nu e vigilentă şi spera să poată fi reangajat fără prea mult tam-tam.