Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă vrea să ajungă șef mare de tot. Adică, nu îi mai convine să asculte de ordinele șefilor, vrea chiar el să dea ordine. Ce-i mai place, spun zvonerii de serviciu! În aceste condiții, omul de care vorbim se zbate în aceste zile să ajungă pe un post la stat, evident. Respectivul întreabă în stânga și-n dreapta, doar, doar poate afla cum să facă să se suie pe fotoliul de mare șef într-un loc. Gurile rele au aflat de planurile omului și acum povestesc pe la colțuri despre speranțele lui. Însă, tot cârcotașii susțin că sunt slabe șanse ca omul nostru să fie numit în funcția cu pricina.
Șușotesc gurile rele că o duduie care în urmă cu puțin timp se tot zbătea să închidă oareșce afaceri care nu-i conveneau, încearcă din răsputeri să schimbe formațiunea politică. Și, pentru asta, ar vrea să folosească aceleași arme. Însă, se pare că asta nu funcționează și unde vrea să ajungă duduia noastră. Zvonerii au aflat și povestesc că respectiva a încercat până acum tot ce a fost posibil, așa cum voia ea să rezolve transferul. Dar, susțin gurile rele, s-a lovit de zidul celor cărora le-a cerut duduia ajutor, care știu mai bine ca oricine cine și ce a făcut aceasta. Așa că, duduia mai trebuie să aștepte, alt val, poate data viitoare are șanse mai mari să pice unde vrea.
În 1 noiembrie 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Costan Gavril…
Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…
Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.
Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare crescător…
Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de credință,…
Stimați locuitori ai județului Hunedoara, Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, suntem invitați…