Baronul Brukenthal înfiinţează, noi desfiinţăm…

Muzeul Brukenthal din Sibiu a fost primul mare muzeu pe care l-am vizitat, dacă ţin bine minte, prin clasa a VI-a. Îl văzusem şi pe cel din Deva, dar la Brukenthal m-am simţit copleşit de numărul şi mărimea încăperilor, de valoarea colecţiilor, pe care o intuiam, fără să ştiu să o apreciez cum se cuvine. Am cumpărat reproduceri după trei lucrări şi l-am rugat pe tatăl meu să le înrămeze. Fiind doar o reproducere, valoarea ei era discutabilă, dar îmi plăcea şi am păstrat-o mult, mult timp.
Acea vizită a fost definitorie pentru mine, în sensul că am devenit nu un cunoscător, ci un amator de artă de calitate. Iar când venea vorba de Sibiu, primul lucru la care mă gândeam era Palatul Brukenthal.
În urmă cu câţiva ani, poate vreo patru, l-am vizitat din nou. Colecţiile au fost mult îmbogăţite, fiind aduse de la Bucureşti lucrări de artă românească impresionistă, expresionistă, contemporană, dar şi picturi ale unor artişti europeni de vârf, expuse excelent în săli special amenajate. Aceste lucrări făcuseră parte din patrimoniul muzeului, dar fuseseră „împrumutate” şi se „uitase” restituirea.
Vestea că muzeul s-ar putea închide pe motiv de demisii sau pensionări în lanţ ale muzeografilor m-a întristat. Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene, căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa (1717 – 1780), cea dintâi funcţie ocupată fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei. Neavând urmaşi direcţi în viaţă, baronul a lăsat moştenire comunităţii colecţiile sale, care au constituit baza primului muzeu deschis în Europa centrală şi de Est, în anul 1817.
Palatul şi muzeul Brukenthal nu sunt cunoscute doar în Sibiu, ele sunt reprezentative pentru România. Plecările în masă au survenit în urma anunţului făcut de onor guvernul aceleiaşi ţări, România, că se vor reduce salariile cu 25 la sută. Speriaţi, oamenii ori s-au pensionat, ori au plecat care pe unde au apucat, că e frumos să vorbeşti despre artă şi cultură, fără să le aloci fonduri. Doar preşedintele poate crede că bugetarii, sub forma lor de profesori, spre exemplu, doar consumă, fără să producă. Îl înţeleg, dacă-i place atât de mult compania lui Bercea Mondialu’.