EvenimentFlash

Bastionul torturii funcţionează la Castelul Corvinilor

[nggallery id=13]

Bastionul torturii, din incinta Castelului Corvinilor, din Hunedoara, a fost inaugurat vineri, în cadrul festivalului SOS Castelul. Până acum, spaţiul nu a putut fi niciodată vizitat de turişti, deoarece era folosit ca magazie pentru recuzită şi alte materiale.

Efectele sonore întregesc „spectacolul” sinistru

Denumit şi „camera de tortură”, bastionul este situat chiar la intrarea principală a Castelului, vizavi de închisoare. Acesta este împărţit în Casa Nemţilor şi Turnul Circular (n.r. -prevăzut cu guri de tragere pentru arme de foc şi pentru arcuri şi arbalete), şi este locul în care prizonierii întemniţaţi erau aspru pedepsiţi. Muzeografii de la Castelul Corvinilor susţin că spaţiul este funcţional încă din secolul XV, însă nu se ştie de când a fost transformat în cameră de tortură. În urma unei investiţii în valoare de 220.000 de lei, bastionul, dar şi închisoarea Castelului, au fost amenajate cu recuzită specifică temniţelor din secolele XVI-XVIII şi cu instrumente de tortură folosite în acele vremuri pentru pedepsirea prizonierilor. Astfel, turiştii pot vedea cum arăta o masă de tortură – una dintre cele mai „populare” metode de schingiuire folosite în acele timpuri – dar şi alte obiecte reproduse întocmai după piesele folosite în perioada respectivă. Mai mult, atât în bastionul torturii, cât şi în închisoarea de vizavi, atmosfera este întregită de efecte sonore, care reproduc trăirile prizonierilor torturaţi aici. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura