Maximilian Gânju
Incidentul a avut loc pe un bulevard din municipiul Hunedoara, iar în bătaia generală au fost implicați patru bărbați, respectiv cei doi șoferi de 19 și 35 de ani, care s-au șicanat în trafic, dar și pasagerii din mașinile lor.
L-au dus la spital
„Din primele cercetări, se pare că altercaţia a fost generată de faptul că tânărul de 19 ani conducea un autoturism cu viteză redusă, fapt ce l-a nemulțumit pe bărbatul de 35 de ani, care l-a urmărit din spate cu autoturismul pe care îl conducea și
l-a determinat să oprească. Cei doi conducători auto au coborât din autoturisme și
s-au lovit reciproc, iar în altercația lor au intervenit alţi doi tineri, în vârstă de 24 şi 25 de ani, din Hunedoara, pasageri în cele două autoturisme. În urma agresiunii, bărbatul de 35 de ani a suferit leziuni corporale, fiind transportat la U.P.U. Hunedoara, pentru examinare medicală (fără a rămâne internat)”, a informat IPJ Hunedoara. Pentru a-i despărți pe combatanți, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de siguranță publică şi de poliţie rutieră. După aplanarea conflictului, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe şi tulburarea ordinii și liniștii publice. ”După administrarea probatoriului, în noaptea de 15/16.11.2021, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de cei patru tineri implicaţi în conflict”, mai precizează sursa citată. Bătăușii au ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, fiind propuși pentru arestare preventivă.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…