Nicolle Ebner
Constantin Stoica, liderul sindicatului „Speranţa” din Orăştie, acuză patronatul SC Chimsport SA Orăştie şi portarii societăţii de nerespectarea sentinţelor judecătoreşti, lovire şi lipsire de libertate.
Plângere penală împotriva directorului şi portarilor
Liderului de sindicat i s-a interzis accesul în societate încă de la sfârşitul anului 2008, deoarece nu a fost de acord cu programul de concedieri colective adoptat de patronat. Stoica a dat societatea în judecată, iar instanţa i-a dat câştig de cauză, obligând patronatul să-i permită „accesul la locurile de muncă ale sindicaliştilor, în scopul verificării modului în care sunt respectate drepturile acestora prevăzute în contractul colectiv de muncă”. Patronatul refuză să pună în aplicare sentinţa judecătorească, situaţie în care Stoica solicită prefectului de Hunedoara să convoace comisia de dialog social, unde patronatul SC Chimsport Orăştie declară că va respecta atât hotărârea instanţei, cât şi legislaţia în vigoare. A doua zi, Consiliul de Administraţie decide concedierea a încă 70 de angajaţi, iar când Stoica solicită accesul în unitate, „directorul Remus Bolba, în ciuda tuturor angajamentelor luate în faţa prefectului, a chemat portarii, care m-au imobilizat şi m-au scos cu forţa în afara societăţii. Am chemat poliţia, dar portarii, în faţa lor, au refuzat să-mi dea voie în fabrică”, a declarat Constantin Stoica, într-o conferinţă de presă. Liderul de sindicat declară că şi-a scos certificat medico-legal pentru loviturile primite de la paznicii societăţii şi a depus plângere penală împotriva acestora şi a directorului Remus Bolba, pe care-i acuză de obstrucţionarea activităţii sindicale, lovire, lipsire de libertate, agresiune şi nerespectarea unei sentinţe judecătoreşti.
Emanuel Clej, consilier local Deva AUR Pentru că are curajul să dezvăluie jaful ce s-a…
A. E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de…
Șefa POT, Anamaria Gavrilă (foto), a dezvăluit în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel că va…
Spun cârcotașii prin târg că o duduie, care s-a tot mutat cu serviciul de nu…
Polițiștii au propus soluția de închidere a dosarului pe motiv că suspectul nu a acționat…
O femeie din Hațeg a fost păgubită cu peste 7.00 de lei, după ce i-a…