Categories: Editorial

Bătălia pentru Colegiul Haţeg (III)

Subliniam în primul episod al acestei analize că, în opinia sussemnatului, din cei opt competitori în întrecerea electorală pentru postul de deputat în Colegiul nr. 3 Haţeg, doar patru se vor bate, aproape de la egal la egal şi cu şanse reale de a ieşi învingători în scrutinul din 5 decembrie.
Despre doi dintre candidaţi – foştii liberali Nicolae Timiş şi Daniel Răducanu – mi-am exprimat opiniile în episoadele precedente, aşa că astăzi voi încerca să evaluez şansele unui alt important competitor. De fapt, este vorba de o candidată, Liliana Ţolaş, cea care reprezintă PSD în această bătălie electorală.
Deci, care ar fi şansele social-democratei Liliana Ţolaş să iasă învingătoare în alegerile din colegiul amintit? Cred că la fel de mari ca şi ale primilor doi candidaţi, de care am făcut vorbire până acum. Şi când afirm aceasta, nu mă gândesc doar la faptul că Liliana Ţolaş, persoană cu vechi state de serviciu în rândul social-democraţilor, este foarte cunoscută în judeţ, şi mai cu seamă în Ţinutul Pădurenilor, inclus şi el în acest colegiu electoral. Ci şi la ambiţia ei şi la capacitatea de a face faţă cu brio unei asemenea campanii electorale. Totuşi, îndrăznesc să afirm că atuurile Lilianei Ţolaş în această bătălie electorală sunt două, mari şi late. Primul ei avantaj constă în forţa pe care i-o dă partidul. Afirma, deunăzi, unul dintre liderii judeţeni ai PSD că, dacă social-democraţii ar reuşi să convingă doar 70 la sută dintre membrii şi simpatizanţii PSD din acest colegiu electoral să meargă la urne şi să voteze candidatul partidului, Liliana Ţolaş ar câştiga detaşat alegerile. Şi, sunt convins că omul avea dreptate.
Un al doilea avantaj al candidatei social-democrate în aceste alegeri rezidă din faptul că liberalii, până mai ieri foarte puternici în Ţara Haţegului, au făcut ce au făcut şi au reuşit în final să bage în luptă trei candidaţi. Este vorba, reamintesc, de Mariana Câmpeanu, candidata PNL, de independentul Nicolae Timiş, primarul Haţegului, până cu câteva zile în urmă liberal de frunte şi de Daniel Răducanu, şi el liberal de frunte din zonă, care a demisionat din partid şi din conducerea Primăriei Baru, pentru a-i reprezenta pe democrat-liberali în aceste alegeri. Şi ştiţi cum se zice: când doi se bat, al treilea câştigă. Iar în cazul de faţă, când voturile liberale se împart la trei, are foarte mari şanse să iasă câştigător al patrulea candidat, adică taman Liliana Ţolaş.
În episodul de mâine, vom continua această analiză cu reprezentanta PNL, fostul ministru Mariana Câmpeanu şi, dacă spaţiul ne permite, vom încerca să comentăm şi despre şansele unora dintre cei trecuţi la categoria outsideri.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago