Bătăuşii din centrul Devei rămân după gratii
Ieri, Raoul-Attila Locsei, zis „Unguru” şi Petru-Anton Miheţ, zis “Pişta”, protagoniştii bătăii din centrul Devei, au ajuns în faţa magistraţilor, după ce au depus contestaţie la decizia Judecătoriei Deva prin care au fost trimişi după gratii. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au respins ca nefondate contestaţiile, astfel încât cei doi îşi vor petrece cele 30 de zile la răcoare pentru lovire sau alte violenţe. Reamintim că agresorii au bătut violent în seara de duminică, 30 august, o femeie şi trei bărbaţi de origine italiană, scene care s-au petrecut în văzul a zeci de martori, în centrul municipiului Deva. (O. Mihnea)