Categories: Actualitate

Bătrână lăsată fără banii de sărbători

Maximilian Gânju

O pensionară a fost păcălită de o femeie care s-a dat drept voluntară. I-a promis produse de curăţenie şi alimente la preţ redus, însă a lăsat-o fără toţi banii din casă.
Incidentul a avut loc la Petroşani, iar victimă este o bătrână de 82 de ani. La uşa pensionarei a apărut o femeie care i-a spus că oferă produse de curăţenie „la reducere” şi produse alimentare destinate persoanelor în vârstă. Odată intrată în locuinţă, escroaca i-a cerut bătrânei cuponul de pensie şi i-a dat o bancnotă de 100 de lei. Pentru a vedea unde-şi ţine economiile, individa i-a cerut un rest de 50 de lei.
„Pensionara s-a îndreptat către camera în care ţinea banii (într-un plic depozitat sub fotoliu), pentru a schimba bancnota de 100 de lei, lăsând apoi plicul cu restul de bani pe masa din cameră. În tot acest timp, femeia necunoscută s-a aflat în spatele reclamantei şi, profitând de neatenţia acesteia, i-a sustras plicul în care se aflau 1.150 de lei”, potrivit IPJ Hunedoara.
Bătrâna s-a întors alături de escroacă în bucătărie fără să bănuiască o clipă că a fost furată. Individa n-a mai zăbovit şi i-a spus pensionarei că nu se încadrează în campania pentru oferirea produselor „la reducere”, după care a plecat.
Poliţiştii din Petroşani încearcă să dea de urma hoaţei şi au întocmit dosar penal pentru furt.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

3 zile ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

o săptămână ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

3 săptămâni ago