Categories: Actualitate

Bătut cu o rangă, până aproape de moarte

Maximilian Gânju

Un bărbat din Valea de Brazi-Uricani şi-a bătut un consătean până aproape că l-a omorât şi a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Hunedoara. Procurorii îl acuză pe agresor de tentativă de omor.
Potrivit procurorilor, între cei doi consăteni din cătunul Valea de Brazi exista un conflict mai vechi, iar la finele săptămânii trecute, agresorul s-a dus la locuinţa victimei ca să-i ceară socoteală. Cei doi se ciondăneau pe o proprietate şi imediat a izbucnit scandalul. Anchetatorii spun că Ion Gheorghe Romoşan a pus mâna pe o rangă metalică şi a lovit victima cu putere, dar nu s-a oprit chiar dacă aceasta era la pământ.
„Din cercetările efectuate până în prezent, au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că în data de 09.11.2016, în jurul jurul orei 16,00, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, în timp ce se afla pe proprietatea persoanei vătămate Cornel Dinea, de pe raza municipiului Uricani, localitatea Valea de Brazi, în zona cunoscută sub denumirea Seci, inculpatul Ion Gheorghe Romoşan  a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu o rangă metalică în zona toracelui şi a membrelor, în timp ce persoana vătămată se afla căzută la pământ, cauzându-i leziuni traumatice (…) ce necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Agresorul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Ion Gheorghe Romoşan le-a cerut magistraţilor Tribunalului Hunedoara să-l plaseze în arest la domiciliu sau chiar control judiciar, deşi şi-a bătut consăteanul atât de crunt, încât va sta ţintuit la pat cel puţin o lună şi jumătate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago