”Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Biroului de Ordine Publică Deva au reuşit, în cadrul unei acţiuni, să îl identifice pe prezumtivul autor al infracţiunii reclamate. Acesta este minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Deva, care a fost reţinut preventiv, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie”, a informat IPJ Hunedoara.
Suspectul de tâlhărie a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Municipiului Deva şi urmează a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.
Poliţiştii deveni au mai fost sesizaţi şi că un minor de 13 ani a fost bătut de două persoane şi tâlhărit, tot pe strada Bejan. ”În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că minorul, în jurul orei 00:30, a fost abordat de doi tineri, în vârstă de 21 şi, respectiv, de 23 de ani, ambii din municipiul Deva. Tânărul de 23 de ani i-a sustras persoanei vătămate un pachet de ţigarete, iar când acesta i-a cerut să îi restituie pachetul, respectivul i-a aplicat mai multe lovituri, cu scopul de a păstra bunul sustras”, potrivit IPJ Hunedoara. Suspecţii au ajuns şi ei în arestul IPJ pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…