Băut şi fără permis, la volan
Fără permis la volanul unui autocamion, dar cu câteva pahare de băutură consumate înainte, viteză excesivă şi carosabil umed. Aceasta este „reţeta” sigură a unui grav accident de circulaţie, pe care l-a produs pe DN 7A, pe raza comunei Gurasada, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr din judeţul Arad. Într-o curbă periculoasă, bărbatul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autocamion, după care a fost proiectat într-un autoturism, care circula din sens opus, o pasageră a acestuia fiind rănită grav. Şoferul inconştient s-a ales cu dosar penal. (L. Botici)