Primul dintre ei, în vârstă de 27 de ani, din Lupeni, avea o alcoolemie de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cazul celui de-al doilea, un bărbat în vârstă de 31 de ani, descoperit pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, poliţiştii n-au reuşit să-l testeze pentru a vedea dacă a băut. Individul a produs şi un accident rutier după ce a pierdut controlul volanului şi a lovit gardul împrejmuitor al unui imobil. ”În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că respectivul nu posedă permis de conducere. Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Deva, în vederea recoltării de probe biologice, dar a refuzat să se supună acestei proceduri”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Totodată, un alt tânăr din Deva este cercetat penal ca şi ceilalţi doi, după ce a fost oprit în trafic pentru că nu purta centura de siguranţă. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că nu are permis, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…