Bază de date pentru investitori
Biroul de presă al Primăriei municipiului Deva ne anunţă că a lansat Baza de Date pentru Investitori a reşedinţei de judeţ. Problema este că această bază de date nu există, ci acum se realizează. Serviciul este disponibil online şi are scopul de a furniza agenţilor economici interesaţi informaţii relevante cu privire la oportunităţile de investiţii din municipiul Deva.
„Investitorii vor avea acces la informaţii care vizează terenurile şi imobilele disponibile, dimensiunea pieţei, forţa de muncă disponibilă, potenţialii parteneri, toate detaliile fiind actualizate periodic. Această bază de date este structurată pe mai multe secţiuni şi cuprinde atât cererea, cât şi oferta pentru potenţialul investiţional din municipiu. Scopul acesteia este de a promova municipiul Deva ca destinaţie de dezvoltare, cu potenţial în crearea valorii adăugate şi cu forţă de muncă competitivă. Baza de Date pentru Investitori a municipiului Deva este disponibilă pentru completare, în prima fază, la adresa http://www.primariadeva.ro/birou-investitori-deva-business”, se arată într-un comunicat al celor de la Primăria Deva.