Baza sportivă a Universității din Petroșani, modernizată prin Compania Națională de Investiții
Magdalena Șerban
Universitatea din Petroșani a depus la Compania Națională de Investiții (CNI) un proiect pentru modernizarea bazei sportive. A trecut cu brio de lista de sinteză, așa că s-a efectuat studiul de fezabilitate și acum se așteaptă semnarea contractului și predarea amplasamentului către CNI, pentru continuarea procedurii în vederea derulării lucrărilor.
Au făcut istorie
„O astfel de finanțare este atât de necesară, mai ales pentru echipa de rugby, dar și pentru studenții noștri care în orele de educație fizică pot să beneficieze de spații moderne și refăcute. De curând, mai exact în 2 septembrie 2023, am avut o întâlnire cu fostele glorii ale rugby-ului petroșănean. O astfel de reuniune organizăm din 2016, anual. De asemenea, acum am marcat și 75 de ani de sport și rugby la Universitate. Cu acest prilej, au venit sportivi din Franța, Suedia, Spania, Germania și din România. S-au bucurat să se revadă, să socializeze și să depene amintiri. Legat de baza sportivă, prin hotărâre a Senatului universității am stipulat predarea amplasamentului către CNI, iar în momentul de față așteptăm avizul juridic și finanțarea. Se vor reface stadionul și tribunele, se va face o altă sală de sport, una modernă, la standardele actuale, iar cea veche va fi demolată. Mai este prevăzut și un spațiu de cazare pentru echipele care vin în cantonament”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai (foto).
Reamintim că în ciuda faptului că în Valea Jiului s-a jucat rugby și înainte de Război, echipa Știința s-a înființat în 1948, o dată cu apariția Institutului de Mine din Petroșani. În 1959, a reușit prima promovare în elita rugby-ului românesc, iar acea performanță a fost reușită de un lot antrenat de Nicolae Ureche și din care au făcut parte Dijmărescu, Tudor, Takacs, Negulescu, C. Chiriță, Rizescu, Atanasiu, Macarescu, D. Constantin, Cociulescu, Petrache, Nedolenco, Drăghici, Râmniceanu, Catana, Vladislav, Mezdrea, Soare, Ciubuc, Nicolescu, Anton, Burac, Stoian, Antimoianu, Crișan, Tranca, Negoiescu, Colțaru și Bara. Anul acesta, ca și în 2022, Știința Petroșani participă la Liga Națională de Rugby seniori, o competiție care grupează cam toate formațiile de seniori existente acum în țara noastră (sunt 15).
Ce presupune locația
Trebuie precizat că baza sportivă a universităţii are o suprafaţă totală de peste 20.000 m2. Sala de sport, cu o suprafaţă de 1.489 m2, este destinată, în principal, pentru desfăşurarea activităţilor didactice, fiind omologată pentru disciplinele sportive handbal, baschet, volei, fotbal în sală, tenis de masă şi aerobic. Sala dispune de vestiare, grupuri sanitare şi duşuri. Stadionul, cu o suprafaţă totală de 12.284 m2, este destinat pentru rugby şi fotbal. Dispune de pistă de alergare, tribune sub care se află vestiarele, duşuri, saună şi grupuri sanitare. Terenul de bitum, cu o suprafaţă de 1.405 mp, este destinat pentru fotbal, baschet, handbal şi tenis de câmp. Terenul sintetic de fotbal are o suprafaţă de 2.508 mp.