Potrivit declarației primarului municipiului Hunedoara, Viorel Arion, primăria a semnat contractul de achiziţionare a unei noi învelitoare, care costă 96.000 de lei şi are o garanţie de 10 ani. Edilul șef preciza că se lucrează deja la duşuri şi vestiare, cu personal al primăriei. Lucrările care se execută în această perioadă au drept scop asigurarea unor condiții cât mai bune participanților la Campionatele Naţionale de Nataţie în bazin scurt, din luna noiembrie, care urmează să se desfășoare la Hunedoara. Primarul Viorel Arion a mai arătat că, în perioada următoare, se vor executa la bazin și alte lucrări, ce vizează izolarea termică a clădirii, instalaţiile de pompare şi cele de aerisire. (Mircea Crivăț)
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…