Bazinul de înot din Hunedoara se închide pentru renovare
În perioada 30 iulie – 8 septembrie, bazinul de înot din Hunedoara va fi închis pentru efectuarea diverselor lucrări de igienizare şi renovări.
În această perioadă se va goli apa din bazine, pentru ca acestea să fie curăţate. De asemenea, incinta se va zugrăvi, se vor realiza reparaţiile necesare şi se va face deratizarea-dezinsecţia instituţiei. Lucrările au loc în această perioadă, deoarece situaţia încasărilor pentru serviciile de agrement sunt scăzute pe timpul verii. Activităţile de iniţiere din cadrul bazinului sunt şi ele reduse, numărul clienţilor este mic, iar profesorii de înot sunt în mare parte în concediu. Totodată, cheltuielile de întreţinere ale instituţiei (gaz, curent, apă, canal, gunoi menajer şi tratament pentru apă) sunt ridicate. Administratorul complexului dă asigurări că, odată cu finalizarea lucrărilor de renovare şi întreţinere, în toamnă, bazinul de înot din municipiul Hunedoara va funcţiona în cele mai bune condiţii. (A.Brandisz)