Beat la volan, încă de la primele ore ale dimineţii
Un tânăr de 33 de ani, din municipiul Vulcan, a fost prins de poliţiştii din Haţeg conducând băut. Surprinzător este că individul era băut bine deşi abia se crăpase de ziuă.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,71 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au spus poliţiştii. Vulcăneanul s-a ales cu dosar şi este cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. (M.Gânju)