Beat la volan, s-a răsturnat cu maşina
Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe drumul judeţean 687 Deva-Hunedoara. Cel care a provocat accidentul era băut.
„Un şofer de 50 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, din direcţia Deva – Hunedoara, pe raza localităţii Pestişul Mare, a pierdut controlul asupra volanului, răsturnandu-se pe partea carosabilă. În urma testării bărbatului, a rezultat o concentraţie de 0.76 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauza, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Atât şoferul cât şi pasagerul din dreapta au fost răniţi, dar au refuzat să meargă la spital. Conform ISU Hunedoara pompierii din cadrul Detaşamentului Hunedoara au acţionat pentru prevenirea unui incendiu la locul accidentului şi eliberare a carosabilului de segmente ale autoturismului dislocate în urma impactului. (M. Gânju)