Beat şi fără permis
Un tânăr de 22 de ani din Orăştie, în timp ce se plimba cu maşina pe o stradă din municipiu, a avut ghinionul să se întâlnească cu poliţiştii. Nimic ieşit din comun, dar aparatul etilotest în care a fost pus să sufle i-a adus un dosar penal, rezultatul fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şirul veştilor triste nu se încheie aici, o simplă verificare în baza de date a scos la iveală faptul că acesta nu avea nici permis de conducere. Prin urmare, tânărul este cercetat pentru două infracţiuni, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis. (O. Mihnea)