Categories: Stiri

Beat şi fără permis

Un tânăr de 22 de ani din Orăştie, în timp ce se plimba cu maşina pe o stradă din municipiu, a avut ghinionul să se întâlnească cu poliţiştii. Nimic ieşit din comun, dar aparatul etilotest în care a fost pus să sufle i-a adus un dosar penal, rezultatul fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şirul veştilor triste nu se încheie aici, o simplă verificare în baza de date a scos la iveală faptul că acesta nu avea nici permis de conducere. Prin urmare, tânărul este cercetat pentru două infracţiuni, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…

19 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

19 ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

19 ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

20 de ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

20 de ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

20 de ore ago