Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care judecă în apel dosarul comisarului şef Traian Berbeceanu (foto), are în dezbatere şi dosarul şefului PSD, Liviu Dragnea, cel al angajărilor de la DGASPC Teleorman. Ambele cauze au avut termen de judecată în 8 octombrie, fiind amânată judecarea lor la data de 5 noiembrie.
În dosarul lui Berbeceanu, magistraţii au acordat un nou termen pentru administrarea probelor, iar în cel al şefului PSD, pentru angajarea unui apărător. La acelaşi Complet de cinci judecători au fost repartizate şi alte dosare cu nume sonore, precum cel al fostului judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă. Potrivit site-ului b1.ro, completul este format din magistraţii Iulian Dragomir (preşedinte de complet), Simona Neniţă, Daniel Grădinaru, Florentina Dragomir, Lavinia Valeria Lefterache. Sentinţele pe care le vor da în aceste dosare vor fi definitive.
Sentinţa primei instanţe
Reamintim cititorilor că, în prima instanţă, dosarul lui Traian Berbeceanu şi al acuzatorilor săi a fost judecat de un Complet de trei judecători de la ÎCCJ. Atunci, magistraţii l-au achitat de toate acuzaţiile pe fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, găsindu-i vinovaţi pe cei care i-au instrumentat dosarul. Astfel, fostul procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi fals intelectual. Complicii lui Mureşan, poliţistul Alin Muntean şi fostul procuror Nicolaie Cean, au fost condamnaţi la patru, respectiv doi ani de puşcărie. Dosarul principal este format din două cauze care au fost conexate, cea în care Traian Berbeceanu a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT şi a doua în care Mureşan, Cean şi Muntean au fost puşi sub acuzare de DNA. Berbeceanu era acuzat, în principal, de favorizarea unui grup infracţional organizat iar ceilalţi trei, de represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi fals intelectual, fapte comise la instrumentarea dosarului în care poliţistul a fost anchetat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Ce fata de tigan are acest militian de doi bani. S-ar putea sa fie o rasturnatie de situatie cu acest complet.