Beriu: Se vrea energie verde
Magdalena Șerban
Conducerile publice locale au o mare șansă, aceea ce din fonduri nerambursabile să implementeze proiecte în baza cărora să beneficieze de asigurarea independenței energetice prin montarea unor panouri fotovoltaice. Totodată, cetățenii și unitățile de cult pot accesa sprijin în cuantum de 20.000 de lei (sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei), oferit de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prin programul Casa Verde.
Consum redus = cheltuieli mai mici
„Vrem să depunem un proiect pentru a asigura independența energetică a instituțiilor publice de pe raza comunei. Dorim să realizăm un parc cu panouri fotovoltaice. Am identificat terenul, având nevoie de 2.500 de metri pătrați, nu mai mult. Energia electrică nu dă semne de ieftinire, iar dacă ni se oferă o asemenea posibilitate de ce să nu profităm și să facem lucrurile, la timp. Jumătate din comună are montate lămpi economice, moderne, deci cu un consum redus și senzor de mișcare pentru a ieși din starea de stand by doar când detectează mișcare. De altfel, de două luni am semnat contractul de finanțare câștigat prin fonduri de mediu pentru a acoperi și restul comunei, deci la final, facturile pentru iluminatul public se vor reduce consistent. Sistemul de telegestiune ne ajută enorm. Tehnica a evoluat, deci trebuie ținut pasul dacă vrem să reducem cât mai mult din cheltuieli. Acesta e scopul final”, a precizat primarul din Beriu, Moise Emil Bîc (foto). Legat de persoanele fizice și unitățile de cult care vor să acceseze programul Casa Verde, demarat prin AFM, edilul spune că au existat solicitări pentru a li se elibera actele necesare de la primărie, însă concretizarea 100 la sută a acestei șanse nu ține de administrația publică, ci de cei în cauză. „Mulți vor să depună, intenție există, dar trebuie să se miște rapid, fondurile fiind limitate și epuizându-se urgent. Acesta este sfatul nostru. Dacă au nevoie de sprijin, suntem aici”, a adăugat edilul.
Reamintim că axa investițională a fost gândită în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. Totul se va face prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, (introducerea informațiilor necesare accesării). Referitor la zilele de înscriere stabilite pentru persoanele fizice din Regiunea Vest (județul Hunedoara este inclus), ele sunt 22 iunie 2023, 23 iunie 2023, respectiv 26 iunie 2023. Cât privește unitățile de cult, acestea se pot înscrie în 27 iunie 2023, 28 iunie 2023 sau 29 iunie 2023.