Natalia Bumbac
Doi tineri din Certeju de Sus şi Deva, care circulau cu un moped şi un ATV, ambii în stare de ebrietate, s-au ales cu dosar penal, după ce s-au „întâlnit” într-o curbă.
Din datele IPJ Hunedoara, un tânăr de 19 ani din Certeju de Sus circula cu un moped neînregistrat fără să deţină permis de conducere pe raza comunei. Din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, mopedistul a intrat pe contrasens într-o curbă uşoară şi a lovit un ATV, condus de un tânăr de 26 de ani, din Deva. Ambii s-au ales cu răni uşoare în urma tamponării. Cei doi tineri au fost testaţi cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului ATV-ului a rezultat o concentraţie de 1,17 mg/l, alcool pur în aerul expirat şi o valoare de 0,45 mg/l, alcool pur în aerul expirat, în cazul mopedistului.
Un alt şofer, de 36 de ani, din Sântămăria Orlea, care consumase alcool înainte să urce la volan, a ajuns cu maşina în şanţ. Bărbatul circula pe un drum comunal şi a pierdut controlul volanului. Din fericire, a scăpat viu şi nevătămat, dar s-a ales cu dosar penal, poliţiştii constatând că nu deţinea permis de conducere şi avea o alcoolemie de 0,46mg/l.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…