Actualitate

Bianca C. Dan: Ultima carte despre întuneric

04 poza BiancaÎn acest weekend, mai exact vineri, după-amiază, noi, colegii din redacţia MESAGERUL HUNEDOREAN, dar şi prietenii ei, cei care-i admiră realizările poetice, camarazi de breaslă literară, dar şi simpli iubitori de poezie care au aflat de eveniment au fost prezenţi în sala mică a Centrului Cultural Drăgan Muntean din Deva, pentru a participa la lansarea celui de-al doilea volum de poezie purtând semnătura tinerei şi talentatei autoare Bianca C. Dan.

Despre autoare şi poezia ei nu vom spune prea multe aici şi acum, au făcut-o cu mai multă pricepere, la evenimentul lansării, colegii ei de breaslă, poeţi şi prozatori hunedoreni. Dar nu puteam trece peste acest eveniment, mai ales că Bianca este colega noastră încă de la naşterea acestui cotidian, fără să-l consemnăm cum se cuvine. Şi nu doar pentru faptul că ea este colega noastră, ci pentru că într-adevăr, aşa cum au subliniat toţi cei prezenţi la lansare, este o poetă înzestrată cu mult har, o poetă adevărată.
Dar, iată cine este Bianca C. Dan, văzută prin ochii unui camarad în ale poeziei. „Bianca Dan nu scrie aşa cum aflăm scris prin cărţi. Ea scrie, ca noi să aflăm despre cărţile ei, din ele să înţelegem că scrisul ei este numai al ei şi ni-l oferă aşa cum îl trăieşte, sentenţios, imperativ şi interogativ. (…) ea nu scrie din scrisul altora şi nici din cărţi, ci din marea ei resursă spirituală, din care se ridică fulgerător scrisul acela care îi aparţine numai fiinţei ei! Nu datorează nimic altora, pentru că scrisul ei este începutul unei epoci noi, când scriitorul scrie din însăşi sinea sa”, arată poetul şi prozatorul Ovidiu Vasilescu, în prefaţa acestui nou volum de poezii publicat de colega noastră.
Şi iată ce gândeşte autoarea despre poezia ei: „Există nopţi rotunde, nopţi colţuroase, nopţi aruncate la repezeală în dulap, nopţi în prim planul altor nopţi, nopţi care ucid şi nopţi care luminează”, scrie Bianca într-un fel de cuvânt înainte al cărţii sale. Un cuvânt înainte intitulat „Şi întunericul din noi visează…”, prin care caută să-şi pună în temă cititorul ce este cu acest „întuneric” din titlu, din poeziile cuprinse în acest nou volum al său. „Întunericul e o sfidare a luminii, dar fără întuneric, ce ar fi lumina?”, se întreabă şi ne întreabă poeta, la un moment dat. Pentru ca în final, să ne spună: „Dragă cititorule, dacă în această carte vei întâlni lucruri care ţi se par prea întunecate, închide-o. Înseamnă că nu eşti pregătit să dezamorsezi întunericul din tine. Poate vei găsi cuvinte care tac, cuvinte care mor sau agonizează sau poate te vei găsi pe tine. Iar dacă vei decide să o străbaţi până la capăt şi la sfârşitul ei vei găsi o particulă de lumină, atunci mesajul meu a ajuns unde trebuia”.
Deci, aceasta este poeta Bianca C. Dan. Noi, colegii din redacţia MESAGERUL HUNEDOREAN, nu putem decât să ne bucurăm alături de ea pentru acest al doilea său volum de poezii, care a văzut lumina tiparului. Să ne bucurăm şi, de ce nu, să ne mândrim că o avem zilnic în mijlocul nostru pe această tânără – dar deja atât de matură şi de stăpână pe scrisul ei! – poetă. Şi să-i dorim ei, să ne dorim şi nouă să avem parte de alte noi şi frumoase poeme, izvorâte din pana ei plină de har.  (Mircea Lepădatu)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura