În această perioadă, se continuă activitatea de digitizare a presei din colecţiile bibliotecii şi OCR-izarea documentelor scanate (transformarea în fişiere editabile) şi publicarea lor pe Internet şi Intranet. Concomitent, se lucrează la scanarea coperţilor documentelor de bibliotecă existente şi completarea bazei de date cu acestea, precum şi verificarea sutelor de mii de documente de bibliotecă aflate în baza informatică a instituţiei, astfel încât evidenţa lor să fie cât mai exactă, iar utilizatorii să aibă acces facil la ele.
Compartimentul Informare Bibliografică a elaborat buletinul informativ „Noutăţi în bibliotecă“ (trimestrul I), astfel încât, în viitorul nu prea îndepărtat, cititorii să fie la curent cu tot ce este nou în bibliotecă. De asemenea, este în curs de elaborare „Calendarul aniversărilor culturale“, o lucrare cu o periodicitate lunară, în care sunt trecute în revistă cele mai importante evenimente, aniversări sau comemorări de personalităţi. (Biroul de presă al CJ Hunedoara)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…