Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

 

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea În serai. Viețile private ale sultanilor din Istambul, de John Freely, apărută la Editura Trei, București, 2021.

 

Din culisele istoriei

Scrierea relatează povestea Casei lui Osman, dinastia imperială care a condus Imperiul Otoman timp de mai bine de șapte secole, un imperiu care se întindea cândva din Europa Centrală până în Africa de Nord și din Persia pană la Adriatică. Impresionanta capitală a acestui imperiu grandios a fost Istanbulul, vechiul Bizanț cunoscut grecilor drept Constantinopol, orașul imperial așezat pe malurile european și asiatic ale Bosforului. În primele patru secole de domnie otomană în Istanbul, sultanii și-au avut rezidența imperială aici, în magnificul palat Topkapı, ale cărui grădini și pavilioane împodobesc și astăzi colina care tronează deasupra confluenței Bosforului cu Cornul de Aur, la locul de întâlnire cu apele Mării Marmara. Volumul abordează inclusiv subteranele ascensiunii la putere a diferiților sultani, comploturile, intrigile și dificultățile întâmpinate, dar și cazurile – deloc puține, de prinți captivi (potențiali moștenitori ai tronului ținuți închiși) sau de suprimări efective de potențiali rivali la tron, provenind din rândul rudelor apropiate (fii sau frați de sânge), săvârșite, la ordinul sultanilor, cu scopul de a elimina posibilii succesori de sex masculin care ar fi putut să amenințe sau să revendice tronul. Bunăoară, secțiunea intitulată Trei sultani nebuni detaliază excesele și comportamentul psihotic al unora dintre sultani, începând cu Murad al IV-lea, cel care și-a suprimat fratele Kasim, în vreme ce al doilea său frate, Ibrahim, a rămas închis în apartamentul din Palatul Interior, fiind el însuși într-atât de îngrozit că ar putea împărtăși soarta lui Kasim (de altfel, doar intervenția mamei sale l-a salvat de la moarte), încât la moartea sultanului Murad al IV-lea, Ibrahim era deja profund suferind din punct de vedere psihic; groaza sa, indusă în anii îndelungați de detenție, îl împiedica să admită că fratele său, sultanul Murad, murise cu adevărat și că el urma să devină noul padișah.

Despre autor

Autorul s-a născut la New York, în 1926. A intrat în marina militară americană la vârsta de 17 ani, servind în cadrul unei unități de comando în Birmania și China în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A obținut un doctorat în fizică la New York University în 1960 și a urmat studii postdoctorale la Oxford University. A predat fizica și istoria științelor la Boğazici Universitesi și a locuit la New York, Boston, Londra, Atena, Istanbul și Veneția. Este autorul a peste 40 de lucrări, printre care mai multe cărți de istorie și călătorie ce au cunoscut un mare success.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura