Pentru această săptămână, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva propun spre lecturare cartea „În mişcare. O viaţă“ de Oliver Sacks, Colecţia : Memorii/Jurnale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015. Acesta este unul dintre cele mai stenice volume de memorii, prin care cititorul este convins să ajungă cu adevărat la viaţă.
„Reprezintă ultima carte a lui Oliver Sacks, în care celebrul neurolog priveşte în urmă cu seninătate şi nostalgie. Născut în Marea Britanie şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Statele Unite. A cunoscut notorietatea după publicarea bestsellerului Revenirea la viaţă (Awakenings), povestea unui grup de pacienţi suferind de grave tulburări neurologice care trăiesc o experienţă extraordinară: după o jumătate de secol în care fuseseră încremeniţi, incapabili să gândească, să vorbească şi să se mişte normal, sunt treziţi la viaţă de un medicament-minune. Oliver Sacks este doctorul care a iniţiat experimentul în 1969, într-un spital din New York. În mişcare. O viaţă este povestea vieţii unui om de ştiinţă şi scriitor neconvenţional, pasionat de motociclete şi bodybuilding, care cu mult umor şi sinceritate scrie despre pacienţii săi, familia sa, în special relaţia strânsă cu fratele său schizofrenic, legăturile amoroase sau intelectuale“, apreciază bibliotecara Diana Trif.
„Sunt un povestitor, într-un fel sau altul. Presupun că o înclinaţie spre poveşti, spre naraţiune ţine de firea universală a oamenilor, împreună cu capacităţile noastre lingvistice, cu coonştinţa de sine şi cu memoria autobiografică”, se descrie autorul.
De precizat că la Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva se pot găsi şi alte volume ale lui Oliver Sacks, cum ar fi: Văzând glasuri : o călătorie în lumea surzilor, Ochiul minţii: cum se vede lumea când vederea dă greş, Halucinaţii, Un picior de sprijin.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…