O istorie a copilăriei : copiii în Occident din Evul Mediu până în epoca modernă, de Colin Heywood. Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva vă invită să parcurgeţi întregul itinerariu al cărţii apărute la Editura Trei, în 2017. Perioade mari din istoria omenirii, copilăria a fost ignorată, pentru că toți copiii erau considerați ca fiind incompleți până deveneau adulți. Astfel, copilul mai mare devenea un substitut pentru mamă și tată și mulți copii în fapt se creșteau unii pe alții.
Bibliotecara Diana Trif o descrie ca fiind ,, o carte accesibilă care explorează diferitele percepții asupra copilăriei de la începutul Evului Mediu până în secolul XX. Scopul autorului a fost plasarea istoriei copiilor și a copilăriei într-un context social, cultural și politic, iar pentru asta a folosit mărturii individuale, jurnale, autobiografii. O carte importantă pentru cei ce studiază sociologia, psihologia sau istoria. Din seria Psihologia pentru toți mai puteți găsi la Biblioteca Județeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva, Arta de a făuri oameni : psihologia familiei, Copilul, familia și lumea exterioară, Fiicele tatălui, fiii mamei : Căi de ieşire din complexele paterne şi materne, Mari mituri despre dezvoltarea copiilor, Nevoile esențiale ale copiilor“, arată aceasta. Mai trebuie spus că autorul este profesor de istorie economică și socială la Universitatea din Nottingham. A scris numeroase studii despre copilărie, familie și parentalitate.
https://www.facebook.com/bibliotecadeva/
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…