Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva vă recomandă să lecturați Amurgul marinarului, de Yukio Mishima, apărut la Editura Humanitas, București, 2017, un roman alegoric despre abandonarea propriului crez şi despre căutarea păcii sufleteşti de către cel care se simte înfrânt.

“În Amurgul marinarului, considerat roman reprezentativ al lui Yukio Mishima, întâlnim câteva dintre temele care l-au obsedat pe autor: onoarea, gloria, iubirea și moartea. Mishima a fost prezent de trei ori pe lista scurtă a scriitorilor nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură și este unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii nipone. Crescut în cultul onoarei într-o familie de samurai, sfârșește prin seppuku, sinuciderea ritualică practicată de samuraii japonezi. Romanul a fost ecranizat în 1976 de Lewis John Carlino, cu actorii Sarah Miles și Kris Kristofferson, titlul filmului fiind The Sailor Who Fell from Grace with the Sea. Alte romane din ciclul Marea fertilităţii precum Zăpada de primăvară, Cai în galop, Tempul zorilor, traduse la Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, le puteți găsi la Biblioteca Județeană Ovid Densusianu, Hunedoara – Deva”, susține bibliotecara Diana Trif.

De altfel, scrierea poate fi considerată una dintre cele mai bune pârghii prin care poţi decripta universul lui Yukio Mishima, legat ombilical de o Japonie dispărută. Cititorul occidental se află în faţa unei lumi în care valorile sale sunt negate, care funcţionează în sens invers evoluţiei moderne. Tot ce lui i se pare barbar, personajelor li se pare măreţ, iar valorile sale devin pentru acestea dezgustătoare. Nu-ţi rămâne decât să te întrebi dacă nu cumva ai un cod secret, al opoziţiei dintre Japonia anterioară celui de-al Doilea Război Mondial şi restul lumii, care se simte atrasă, dar şi înspăimântată de ea.

  „Cel mai bun roman al lui Mishima si unul dintre cele mai mari ale secolului trecut.” (The Times)

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago