Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Tobele Toamnei, vol. I-II, Seria Outlander, de Diana Gabaldon, purtând semnătura editorială Nemira – 2017 este propunerea pentru lecturare de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva.

Seria Outlander continuă cu partea a patra Tobele Toamnei. După o lungă despărţire, Claire și Jamie s-au reîntâlnit. Dar fiica lor, Briana, rămasă singură în prezent, porneşte într-o căutare periculoasă a mamei şi a tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată. Apoi e nevoită să rişte totul ca să schimbe istoria şi să le salveze viaţa. Prietenul ei şi istoricul Roger Wakefield face tot posibilul să o găsească şi să o ajute. Gabaldon îşi continuă seria de călătorii în timp avându-i ca protagonişti pe Claire şi Jamie. Unele părţi din carte au loc în prezent, dar cea mai mare parte din acţiune se petrece în Charleston, Carolina de Sud, în 1760. Scoţienii exilaţi de la Culloden sunt primii care simt revoluţia, apropiindu-se. În afară de eroii principali, reflectoarele vor fi de multe ori îndreptate către familia lor, atât urmaşi cât şi membri ai clanului, aliaţi sau inamici, o panoplie de personaje bine conturate, fiecare aducându-şi contribuţia pentru a creiona acest demers remarcabil din punct de vedere istoric şi cultural, de a reconstitui o epocă trecută legând-o cumva şi de ACUM. „Din aceeaşi serie Outlander mai puteţi găsi la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”, Hunedoara-Deva Călătoarea, Talismanul, Cercul de piatră, sau seria în limba engleză: Outlander/Cross Stitch Dragonfly in Amber, Voyager, Drums of Autumn, Th Fiery Cross, A Breath of Snow and Ashes, Written in My Own Heart’s Blood ”, arată bibliotecara Diana Trif.

Stilul Dianei Gabaldon este impresionant, fie că evocă sălbăticia Americii coloniale, zarva familiară dintr-o casă parohială scoţiană din prezent, poftele trupeşti sau dorurile sufleteşti. Legiunile ei de fani adoră să se arunce în acest ocean de romantism.“ – Publishers Weekly

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago