Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni
Regina Deşertului: O femeie în Arabia, de Gertrude Bell, apărută la Editura Corint, Bucureşti, 2016. Acesta este volumul pe care reprezentnţii Bibliotecii Judeţene Ovid Densuşianu Hunedoara-Deva vă invită să-l răsfoiţi în săptămâna curentă. Autoarea, una dintre marile aventuriere ale secolului al XX-lea şi cea care a influenţat decisiv politica britanică în Orientul Mijlociu în anii de după Primul Război Mondial, a întors spatele societăţii victoriene pentru a studia la Oxford şi a vedea lumea.
„Regina deşertului este povestea vieţii unei femei excepţionale. Gertrude Bell s-a născut în 1868 în Anglia într-o familie bogată, care i-a oferit o educaţie aleasă şi posibilitatea de a călători. Pasiunea pentru arheologie şi limbi străine (vorbea fluent, persana, germana, franceza, italiana, turca, araba) o transformă într-o călătoare neobosită şi o luptătoare pentru drepturile naţiunilor din Orientul Mijlociu. Interesul ei pentru Arabia, Mesopotamia, Imperiul Otoman s-a concretizat în studiile sale despre aceste zone publicate în Anglia, munca de arheolog, o aripă a Muzeului Irakian îi poartă numele, activitatea diplomatică. Timp de 12 ani a străbătut Peninsula Arabă, a ajuns până la Damasc, Ierusalim, Beirut, a fost martoră a genocidului armenilor în Primul Război Mondial”, este descrierea oferită de bibliotecara Diana Trif.
„Cel mai frumos loc de pe lume este spinarea unui cal iute, iar cel mai bun însoţitor este o carte“, susţine autoarea.
Este bine de ştiut că din colecţia Istoria a editurii Corint mai puteţi împrumuta de la Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva: El Narco: Cartelurile de droguri din Mexic, Noii împăraţi: Putere şi dinastii comuniste în China, Prin deşert spre libertate:Fuga mea din Coreea de Nord, Putinofobia : Rusia contemporană şi angoasele occidentului.