Din datele IPJ Hunedoara, deveanul de doar 46 de ani se deplasa cu viteză mare pe strada Coziei, din municipiul reşedinţă de judeţ. Într-o curbă periculoasă la stânga şi în pantă cu înclinaţie mare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ieşind în afara părţii carosabile, unde a lovit un copac. În urma impactului, biciclistul a decedat pe loc. Bărbatul suferise un traumatism grav la cap. Echipajul medical ajuns la faţa locului a încercat să-l resusciteze timp de 40 de minute, dar manevrele au fost în zadar.
Tot ieri, în Deva, un alt eveniment rutier a avut loc pe Calea Zarandului. Un devean de 30 de ani s-a accidentat, în timp ce conducea un motociclu, dinspre Arad spre Simeria. După intersecţia semaforizată cu Bulevardul Nicolae Bălcescu, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de trafic, a pierdut controlul motociclului şi, prin cădere, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa, condus de către un bărbat de 50 ani, din Deva. În urma accidentului rutier motociclistul s-a ales cu răni uşoare
În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…