Zilele acestea, o femeie în vârstă de 74 de ani, din Deva, a fost trasă pe sfoară de un grup de persoane necunoscute.
Escrocii au abordat-o chiar în plină zi, la intersecţia străzilor Mărăşti cu Calea Zarandului, oferindu-i în schimbul a 450 de lei un inel şi o pereche de cercei, spunându-i că sunt din aur. Abia mai târziu, victima a constatat că bijuteriile pe care le-a cumpărat nu erau preţioase, ci erau dintr-un metal galben care imita aurul. În acest sens, femeia a făcut o plângere la Poliţie, unde a relatat despre cele întâmplate. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune şi fac cercetări în vederea identificării suspecţilor.
Din câte se pare, escrocii sunt persoane inventive, născocind în fiecare zi diverse metode pentru a păcăli oameni de bună credinţă. Prin urmare, poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu dea curs tentaţiilor prin care unii comercianţi ambulanţi le oferă pentru cumpărare diverse chilipiruri, întrucât pot fi victimele unei înşelăciuni sau bunurile respective pot fi rezultatul unor furturi.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…