Bilete gratuite pentru persoanele cu handicap
Toate persoanele care sunt încadrate în gradul de handicap grav sau accentuat beneficiază gratuit de bilete auto şi CFR. Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, aceste bilete vor fi distribuite pe tot parcursul anului 2015. De aceea, cei care nu au nevoie urgentă de ele sunt rugaţi să îşi planifice ridicarea lor în altă perioadă a anului, pentru a evita aglomeraţia. Biletele se pot ridica de la Biroul Evidenţa Prestaţii Sociale din Deva, Al. Romanilor, nr.7. Programul cu publicul este de luni până joi, între orele 8.00 şi 15.30. Persoanele care locuiesc în Valea Jiului pot ridica aceste bilete de la sediul Policlinicii din Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 137 A, unde vor fi reprezentanţi ai DGASPC Hunedoara în fiecare zi de marţi. (O. Mihnea)
Bataie de joc pe fatza… In Romania nu exista nici trenuri cu rampa in care sa poata intra cu scaunul rulant o persoana cu handicap accentuat.. si nici autobuze… dar statul da bilete de transport gratuit ! Cate maxi taxi ati vazut cu rampa ca sa poti urca in ele cu scaunul rulant si cate trenuri ?….