Categories: ActualitateFlash

Bine că avem, la judeţ, un serviciu pentru câinii vagabonzi! Haite de maidanezi sălbăticiţi atacă animalele din gospodării

Maximilian Gânju

Mai multe animale domestice au fost sfâşiate de haitele de câini maidanezi care au pus stăpânire pe dealurile dintre Petroşani şi Petrila, iar pagubele suferite de localnici sunt foarte mari. Doar marţi seara, un ied a fost omorât de câini, dar şi mai multe găini ori raţe.
Nu mai ştiu ce să facă
Mai mulţi locuitori ai unui cartier din localitatea Petrila s-au răzvrătit marţi seara, după ce haitele de maidanezi, care s-au înmulţit în zona lor, au dat atacul în gospodării şi le-au omorât animalele. Oamenii s-au adunat şi au cerut ca la faţa locului să vină un reprezentant al Primăriei Petrila care să le dea asigurări că patrupedele sălbăticite şi înfometate vor fi prinse şi duse în adăposturi.
Nu este primul atac, iar pagubele suferite până acum sunt considerabile. Din acest motiv gospodarii au declanşat un protest spontan, mai ales că au cerut primăriei şi în scris, în repetate rânduri, să-i scape de câinii hămesiţi care-i atacă mai ceva ca haitele de lupi. „Avem nepoţi, copii până în 10 ani. Dacă îi las să se joace aici, în grădină, şi sunt prinşi de haita de câini, ce facem? Noi am făcut numeroase sesizări şi nimeni nu face nimic. Dacă moare un om, abia atunci îşi mai dă cineva interesul. Aceste probleme sunt foarte vechi şi ni s-a spus că vor fi luate măsuri dacă facem hârtii. Am făcut şi nimic, doar s-a promis că se vor lua măsuri. Eu sunt un om norocos, am rămas cu o raţă cât de cât vie, dar vecinul meu a pierdut un ied de rasă, de 100 de euro. Mai am patru raţe supravieţuitoare care-s internate, să vedem dacă scapă. Ouă o să cumpăr de la magazin pentru că găini nu mai am”, a spus unul dintre păgubiţi făcând haz de necaz.
Un serviciu, deocamdată, ineficient
Oamenii au cerut ajutor prin 112 şi Poliţiei Locale Petrila, pentru a veni o echipă de hingheri, dar poliţiştii n-au putut face mai nimic. Responsabilitatea pentru strângerea maidanezilor revine Serviciului Judeţean pentru Protecţia Animalelor fără Stăpân, serviciu înfiinţat cu surle şi trâmbiţe, aparţinând de Consiliul Judeţean Hunedoara. Când a fost înfiinţat respectivul serviciu, cu peste doi ani în urmă, preşedintele Consiliului Judeţean declara că într-un an de zile se va rezolva problema câinilor vagabonzi din oraşele judeţului. Iată că au trecut doi ani, şi în loc să ne vedem scăpaţi de maidanezi, numărul acestora creşte. Dar bine că avem un serviciu la nivel judeţean care, deocamdată, toacă bani publici cu eficienţă zero. Cel puţin în zona Văii Jiului acest serviciu nu se face simţit deloc, lucru recunoscut şi de Tiberiu Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara.
Rămân cu paguba
Atacul maidanezilor sălbăticiţi de marţi seara i-a lăsat pe oameni fără un ied, care a fost sfâşiat de câini, dar şi de circa 10 orătănii. Gospodarii spun că doar o răţuşcă au mai putut scoate din colţii câinilor. Ei vor rămâne şi de această dată cu paguba, pentru că singura soluţie ar fi să cheme la judecată serviciul Consiliului Judeţean, însă un proces cere timp şi bani iar oamenii nu vor să umble prin tribunale.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • In Romania oamenii au voie sa creasca animale unde vor ? chiar si la margea oraselor ? Si cei care au case, nu au si GARDURI la curti ? Deci isi lasa caprele, oile, la pascut asa unde se nimereste, la marginea oraselor, si noaptea nu le baga in nici un fel de tarc ? Pai cum vine asta ? A da in Romania secolului 21...pentruca NU sunteti sub nici o forma in secolul 21....modul asta de a creste, capre, rate, gaini, porci, pe unde apuca sau vrea fiecare NU este civilizat...Tineti-va animalel in CURTI si faceti GARDURI ca lumea...mai sunt si alte animale pe lumea asta....daca ati avea ursi sau lupi prin apropiere ce ati face ????? Plus, au dansii AUTORIZAREA sa creasca si sa comercializeze acele animale ??? si daca sunt doar pentru familiile lor, de ce NU si le tin IN CURTI, insiguranta ? EI ?????????????

  • auzi...ied de rasa de 100 de euro si o ratusca...ma, voi sunteti normali la cap...asta este instigare la crima...ce este rahatul asta de "articol"?!!!!

  • Protestul spontan al mai multor oameni(2) este cel prezentat in poza ? Si-am incalecat pe-o sea si v-am spus mani pula rea mea.Ce nu face romanul pentru bani.

  • Legea exista de 2 ani dar primaria este de vina si principalu vinovat este primaru care trebuie tras la raspundere penala . Legea spune destul de sclar : adunati adoptati sau eutanasiati peste 14 zile , pai daca primaria nu isi face datoria atunci solutia este sa iesiti sa protestati sa schimbati primaru plus dosar penal pentru nerespectarea legi 258/2013

  • Vicepresedintele infractor Tiberiu Balint habar nu are cum functioneaza Serviciul judetean pentru ocrotirea animalelor.
    Oricum, el este deja istorie... Nu cred ca isi va mai aduce cineva aminte de Titi Balint peste 10-15 ani cand va iesi din puscarie...

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago