Aceasta cuprinde patru mărci poştale, plicul “prima zi”, un carton filatelic şi un produs special, reprezentând un set de patru cromolitografii, realizat în tiraj limitat de 200 de exemplare. Pe timbre vor apărea imagini cu Biserica „Sfântul Nicolae“ din Densuş – cea mai veche biserică de piatră românească, datând din secolul al XIII-lea, Biserica „Strei“ – unde se ţine o singură slujbă pe an, în data de 8 septembrie, când se prăznuieşte hramul Adormirii Maicii Domnului, Biserica din Mintia şi Biserica „Colţ“, din satul Suseni. (C. Ghenea)
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…