Magdalena Șerban
Pandemia care a ținut oamenii constrânși, între patru pereți (cei de la case au fost mai privilegiați, putând ieși prin curte), aglomerația din orașe, zgomotele, poluarea și deja prea plinul multor aspecte, toate au contribuit la crearea unui nou val: mutatul în mediul rural sau cel puțin achiziționarea unei case de vacanță. Până mai ieri izolată și cu un grad de îmbătrânire ridicat plus pericolul depopulării ce pândea de la an la an, comuna Blăjeni a ajuns la mare căutare.
Au modernizat drumuri și vor conexiune cât mai bună la Internet
„Da, se poate spune că în ultimii ani suntem mai căutați. Au venit din alte zone ale țării (Prahova, Brăila, Galați, Constanța, etc) și au cumpărat case la noi în comună. Practic, după ce am terminat de implementat proiectul câștigat prin PNI Anghel Saligny, adică cel de moderniare de drumuri, ochii au început să fie ațintiți spre noi. Accesul la un drum bun și la o conexiune stabilă la Internet cântăresc mult. Asta, pentru că unii lucrează online, de acasă. Avem fibră optică trasă de un operator și e funcțională. Semnal avem, dar nu este suficient de puternic și nu acoperă întreg teritoriul comunei. Unii au semnal de la operatorul de telefonie mobilă, prin telefon (deci inclusiv Internet), alții au prin fibra optică introdusă. Ideea e că am luat legătura cu un alt operator din domeniu, care s-a dovedit a fi receptiv la solicitările noastre și a început montarea unui releu de telefonie mobilă. Noi dorim să punem bazele unor condiții moderne de trai, într-un mediu tradițional. Aerul curat, faptul că la noi agricultura e bio, nefiind alterată de toxicitatea chimică, peisajele, liniștea și starea de bine contribuie sennificativ în alegerile celor care vor să-și schimbe locul și implicit stilul de viață. Este clar că doar așa poți salva o comunitate de la degradare, îmbătrânire, izolare și până la urmă pieire. Suntem blăjenari și după noi trebuie să rămână nu doar urme, ci și oamenii dragi și cei care să ducă mai departe specificul nostru. Da, este una dintre cele mai frumoase vești pe care un primar le poate da celor pe care îi reprezintă. Faptul că se fac pași spre dezvoltare și nu rămânem înțepeniți”, a transmis primarul din Blăjeni, Horia Flavius Jurca (foto). Mai trebuie adăugat că în acest ritm, și prețurile la terenuri și imobile vor crește considerabil, aducând plusvaloare arealului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…