Magdalena Șerban
Alte două obiective importante se concretizează la Blăjeni. Dacă unul se derulează din visteria proprie, celălalt, cu o valoare foarte mare, se va implementa din bani nerambursabili obținuți prin accesarea programului național Anghel Saligny. Bilanțul demersurilor pentru dezvoltare locală este este din ce în ce mai stufos, de la an la an.
Prima capelă din comună
Drumurile se deschid
Totodată, un alt obiectiv care se va materializa ține de contractul de finanțare în valoare de 9,8 milioane de lei, parafat pentru modernizarea drumurilor vicinale și a celor de interes local, în baza proiectului care se derulează prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Se află în etapa de licitație. „E o filieră prin care am obținut fonduri guvernamentale nerambursabile, iar de la bugetul MDLPA a fost alocată suma de 9,8 milioane de lei. Valoarea totală a acestui pas investițional este 16.812.082,21 lei, având și noi contribuție din visteria primăriei. Rețeaua de drumuri poate să te izoleze sau poate să-ți ofere deschidere către lume, așa că am ales să nu rămânem ai nimănui și să fim ocoliți, ci să avem drumuri bune. Și da, finanțarea obținută este una însemnată ca valoare, dar și ca importanță”, a mai arătat edilul. De amintit că „Anghel Saligny” a fost asociat cu continuarea vechiului Program Național de Dezvoltare Locală, programele de finanțare PNDL 1 și 2 fiind realizate pe parcursul ultimilor ani. Cifrele alocate pentru localitățile hunedorene vor duce la realizarea a 157 de obiective și reprezintă cea mai mare finan-țare dată de executiv, județului nostru. Referitor la lucrări, ele implică racordarea la sistemele de apă și canalizare, iar zeci de kilometri de drumuri vor fi asfaltate pentru prima dată. Astfel, pe această axă, la nivel național s-au solicitat finanțări totale de peste 137 miliarde lei, cu toate că bugetul schemei s-a ridicat la numai 65,5 de miliarde lei. Deci bătălia a fost mare, iar șansele s-au diminuat pentru fiecare solicitant, din start. Ceea ce e de remarcat în mod special e că prin această filieră, 10 miliarde de euro pleacă în mediul rural din Roânia, adică inclusiv la Blăjeni.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…