Comunitate

Blăjeni: Vine Moș Crăciun!

Magdalena Șerban

Deși conduc comune mici, de munte, cu bugete pe măsură, primarii acestor așezări nici nu se gândesc să renunțe la tradiția darurilor oferite celor mici, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Și bine fac! La Blăjeni, de exemplu, prichindeii își așteaptă deja darurile de la Moș Crăciun.

 

S-au pregătit

„Am alocat fondurile necesare pen­tru acest demers, în cadrul ședinței de Consiliu Local. Sunt câteva zeci de pachete destinate preșcolarilor și școlarilor de la noi din comună, urmând să intre în posesia lor la serbarea de final de an. După cum se știe, pe plan local nu avem școală generală, iar de liceu nici nu poate fi vorba, așa că ne îngrijim de cei mai mici. Nu cred că există vreo administrație publică, cel puțin la noi în județ, care să nu facă acest efort bugetar pentru a-i sur­prin­de pe copii cu sim­bolul Crăciunului. Măcar atât să fie pentru ei, an de an. Aș mai rea­minti și de bursele sociale pe care le dăm, în continuare”, a punctat primarul din Blăjeni, Horia Jurca (foto). Iar pentru că mai e puțin până se va trage linie, le­gat de in­ves­tiții, edi­lul a carac­te­ri­zat anul 2022 ca fiind unul cel puțin reușit. Asta, în ciuda provocărilor bănești ge­nerate de func­ționarea de zi cu zi, necesitățile mul­tiple în materie de proiectare, con­sul­tanță, avize, etc, adică acele cheltuieli considerate nee­ligibile în cazul în­toc­mirii documen­tațiilor pentru a accesa diverse axe de finanțare. „Orice nou proiect semnifică o șansă de a câștiga fonduri europene sau guverna­men­tale, dar automat implică și alocări de la bugetul nostru local fie pentru cofi­nanțări, fie pentru par­tea nedecon­tabilă. Iar cum visteria noastră nu este bogată, încercăm să facem calcule și să le refacem până reu­șim să punem ban pe ban și să mer­gem mai departe, solicitând finanțări de la UE pentru investițiile de care e mare nevoie. La capitolul reușite, a­min­tesc proiectul câștigat prin Programul Național de In­vestiții ((Anghel Saligny)) (Modernizare drumuri vicinale şi dru­muri de interes local, în cu­an­tum de 9.800.000,00 lei). Bineîn­țeles, pe lângă acesta mai sunt și altele. Cât privește ceea ce cu siguranță e de interes major pentru cetățeni, mai precis grila de impo­zitare pentru 2023, încă nu e nimic bătut în cuie, totul urmând a se conclu­ziona și totodată stabili în ședința de Consiliu Local ce va fi săp­tă­mâna urmă­toa­re”, a adău­gat edilul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

7 minute ago

Înșelătoria „Curierul” face tot mai multe victime

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că pri­mește tot mai multe notificări, mesaje și…

7 minute ago

Bolile care se agravează de Sărbători. Ce i-a trimis pe pacienți în Urgența spitalului județean

Magdalena Șerban Persoanele care suferă de boli cro­nice sunt mai expuse riscului de a ajun­ge…

10 minute ago

An nou, lună nouă, noi sărbătoriți la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Asistaţii social de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) vor…

11 minute ago

Au stabilit data alegerilor prezidențiale!

Liderii Coaliției au stabilit cine va fi candidatul lor pentru alegerile pre­zi­dențiale. Crin Antonescu este…

14 minute ago

La Băița, dările locale nu s-au majorat

Magdalena Șerban Taxele și impozitele pentru 2025 nu au suferit măriri la Băița, con­du­cerea publică…

15 minute ago