Constructorii au început, ieri, demolarea unui bloc de locuinţe abandonat, ce a fost ridicat în Cartierul Aeroport din municipiul Petroşani, operaţiunea derulându-se în baza unei înţelegeri pe care administraţia locală a stabilit-o cu proprietarul imobilului.
Potrivit primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, clădirea reprezintă un „real pericol public”, motiv pentru care s-a decis, împreună cu proprietarul acesteia, demolarea construcţiei.
Edilul local a precizat că, la începutul lunii octombrie, a avut o discuţie cu proprietarul imobilului şi cu reprezentanţii unei firme care se ocupă cu operaţiuni de demolare, stabilindu-se amănuntele legale pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare a clădirii în cauză.
„Demolarea se face pe cheltuiala proprietarului imobilului şi cu respectarea tuturor normelor, inclusiv cele de protecţie a mediului”, a precizat primarul municipiului Petroşani.
Terenul este proprietatea Primăriei Petroşani şi va primi o altă destinaţie. (A.N.)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…