Bloc evacuat din cauza unui incendiu
Maximilian Gânju
Un copilaş de trei ani şi o bătrână au avut nevoie de ajutorul paramedicilor SMURD şi al pompierilor, în urma unui incendiu izbucnit în scara unui bloc din Deva.
Locatarii imobilului au ieşit singuri din apartamente din cauza fumului înecăcios, după ce pe scara blocului a izbucnit un incendiu. Oamenii au aşteptat ca pompierii militari din Deva să stingă focul, pentru a se putea întoarce în locuinţe. Trei echipaje ale Detaşamentului Deva, cu o autospecială de capacitate medie, ambulanţă tip B2 şi o autospecială de transport victime multiple, au ajuns în câteva minute la locul izbucnirii incendiului şi au constatat că arderea se manifesta la un cărucior şi la instalaţia electrică de la interfonul scării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, un băiat de trei ani şi o femeie de 67 de ani au fost asistaţi cu oxigen, de către echipajul medical, dar au refuzat transportul la spital. ”Incendiul a fost pus sub control rapid de pompierii deveni care au concluzionat că, cel mai probabil, arderea a fost generată de focul deschis în spaţii închise. În timpul incendiului s-au deteriorat zugrăveala de pe scara blocului, avizierul şi geamul uşii de acces”, a precizat sursa citată.