Categories: ActualitateFlash

Blocul alimentar de la spitalul din Deva a fost inaugurat

 Alice Brandisz

Blocul alimentar de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva a fost inaugurat vineri. Lucrările de renovare şi modernizare au fost finalizate, iar bucătăria nouă, complet utilată, funcţionează.

Predată la termen de constructor
Activitatea de la bucătăria spitalului a fost suspendată în urmă cu o lună, după ce s-a constatat că hrana pentru pacienţi era preparată în condiţii insalubre. „Am avut o sesizare că la Spitalul Judeţean din Deva, bucătăria este împărţită în două, într-o jumătate se găteşte, iar în cealaltă, constructorul lucrează. Am luat hotărârea pe loc să închidem bucătăria din acel moment. În acelaşi timp, constructorul a dat în scris că în data de 31 august, lucrările vor fi finalizate şi bucătăria va fi predată, cu condiţia să fie eliberată total. Dacă nu o eliberam total, acest termen se prelungea mult mai mult şi ne puteam trezi că lucrările ar fi fost gata în luna noiembrie sau chiar decembrie“, a declarat în conferinţa de presă Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean.
Astfel, de sâmbătă, pacienţii internaţi la spitalul devean vor beneficia din nou de hrană preparată aici. Timp de o lună de zile, mâncarea pe care o primeau bolnavii era făcută la Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara, de  personalul specializat de la Deva. Aceasta era  transportată zilnic cu maşini speciale la pentru a ajunge în cele mai bune condiţii.

Investiţie de 6.200.000 de lei
Valoarea investiţiei de la bucătăria şi spălătoria modernă pe care o are spitalul din Deva este de 6.200.000 de lei, iar suprafaţa totală a acestora este de peste 400 mp. Condiţiile de aici sunt deosebite, noul bloc alimentar fiind dotat cu echipamente moderne de ultimă generaţie. Totul arată impecabil, aparatura existentă este din inox, iar frigiderele şi camerele frigorifice au posibilitatea de reglare a temperaturii.

Şi clădirea nouă a spitalului este aproape gata
Întrebat de preşedintele Consiliului Judeţean care este termenul în care ar putea fi finalizate lucrările de la clădirea nouă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, constructorul a apreciat că până la sfârşitul lunii septembrie, cel târziu începutul lui octombrie, aceasta va fi predată. După ce clădirea va deveni funcţională, secţiile care vor fi mutate aici vor beneficia de aparatură, instrumentar şi mobilier nou.
„Vom reuşi foarte curând să punem în funcţiune aripa nouă a spitalului. Vom face tot posibilul ca secţiile care vor fi mutate acolo să fie dotate cu mobilier şi aparatură nou-nouţe. Tot ce trebuie să existe acolo, inclusiv paturile pacienţilor vor fi noi. Nu cred că este bine să fie folosite cele vechi, deoarece am muta microbii dintr-o parte în alta şi nu sunt de acord cu aşa ceva“, a afirmat Laurenţiu Nistor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago