Politica si administratie

Blocul de lux al lui Simota, de nevândut

05 bloc Simota 2013-10-09-10.26.54Maximilian Gânju

Imobilul format din 28 de apartamente, 19 garaje şi 16 boxe, situat în apropierea Spitalului de Urgenţă din Petroşani, rămâne nevandabil cel puţin până în toamna acestui an. Fiscul a cerut garanţie în contul găurii pe care Alin Simota a făcut-o la bugetul statului, iar magistraţii au decis sechestrarea imobilului.
Ansamblul de locuinţe a fost finanţat cu credit bancar obţinut de controversatul afacerist Alin Simota, însă n-a mai plătit ratele iar imobilul a fost scos la vânzare de bancă. Nici un cumpărător nu s-a arătat interesat de bloc, iar lucrurile s-au complicat după ce Simota a fost condamnat pentru evaziune fiscală. Fostul vicepreşedinte al PNL Hunedoara a atacat cu apel condamnarea pentru evaziune fiscală, care se judecă la Curtea de Apel Alba. Însă, cel puţin până în toamnă, atât sentinţa primei instanţe, cât şi situaţia imobilului rămân neschimbate. Magistraţii de la Alba au decis amânarea judecării dosarului până în 22 septembrie a.c.
Afaceristul a fost obligat de instanţă la plata a 412.458,50 lei, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective a prejudiciului, suma reprezentând prejudiciul prin neplata impozitelor la bugetul statului. Pentru recuperarea prejudiciului, magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra imobilului bloc de locuinţe cu D+P+2E+M, aparţinând SC Simar SRL Petroşani, până la concurenţa sumei de 412.458 lei.
Controversatul afacerist îşi dorea să facă un bloc de locuinţe de lux, pe care apoi să le vândă cu sume cuprinse între 35.000 şi 50.000 de euro. Pentru municipiul Petroşani, preţul era exorbitant, astfel că toate apartamentele au rămas nevândute. Din afacere a pierdut şi municipalitatea Petroşani. Ansamblul de locuinţe de lux a fost amenajat pe o fundaţie săpată încă dinainte de 1989 şi concesionată de Consiliul Local Petroşani firmei lui Simota contra sumei de 3 dolari/ mp/ an, însă, cum a dat faliment, concesiunea a rămas neplătită.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura