Blocul Naţional al Revoluţionarilor

Vineri, 4 mai a.c., la Palatul Parlamentului, Sala „Alexandru Ioan Cuza”, a avut loc Congresul Blocului Naţional al Revoluţionarilor, fiind prezenţi peste 2.000 de delegaţi din toată ţara.

Au rostit alocuţiuni de salut senatorul Sergiu Nicolaescu, luptător remarcat în Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi senatorul Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Revoluţia Română din Decembrie 1989. În contextul formării noului guvern Victor Ponta,  Raymond Luca a propus BNR-ului să accepte nominalizarea lui Nicolae Puiu Fesan, ca secretar de stat la SSPR.
Din judeţul Hunedoara, la congres a participat o delegaţie a „Asociaţiei Judeţene a Răniţilor Revoluţiei şi a Urmaşilor Eroilor Martiri din Decembrie 1989”, condusă de deputatul Gheorghe Firczak, preşedintele asociaţiei. Din delegaţie au făcut parte, alături Ioan Pompiliu Cosma, Mircea Gostae, Mihai Hăncilă, Petru Mârza, Gheorghe Leoveanu, Ioan Răcoiu (Deva), Dragoş Marinică (Petroşani), Traian Inulescu, Cornel Gaiţă, Dorian Dungan, Avram Bud, Vasile Sănduleac şi Nicolae Nasta (Orăştie). În cadrul congresului s-a adoptat o serie de modificări la statut şi s-a reconfirmat conducerea BNR-ului. (Maria Comşa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • In afara de cei raniti ,torturati sau morti nimeni nu are voie sa-si asume privilegii .Eu am fost seful acestora intr-un municipiu si sunt singurul care a refuzat "avantajele de "revolutionar".
    Mai ganditi-va de ce am iesit in strada si atunci si asya iarna !
    Banii ar trebui dati in sistemul de sanatate sau invatamant ! Punct !

  • In afara de cei raniti ,torturati sau morti nimeni nu are voie sa-si asume privilegii .Eu am fost seful acestora intr-un municipiu si sunt singurul care a refuzat "avantajele de "revolutionar".
    Mai ganditi-va de ce am iesit in strada si atunci si asta iarna !
    Banii ar trebui dati in sistemul de sanatate sau invatamant ! Punct !

  • Sergiu Nicolaescu a facut regia revolutiei. Mircea Gostae pregatea statia de amplificare la care sa ia cuvantul primsecretarul de atunci, inainte cu cateva minute de fuga lui Ceausescu.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago