Blocul aflat în construcţie, de pe Aleea Saturn, din municipiul Deva, situat chiar lângă sediul Poliţiei municipiului Deva, continuă să reprezinte un subiect de discuţie pentru locuitorii din zonă. Problema boschetarilor care îşi fac veacul în acest imobil neterminat este una mai veche, însă, în ultima vreme, au avut loc ceva schimbări în teritoriu.
S-au mutat doi paşi mai încolo
Până în urmă cu câteva luni, în imediata apropiere a blocului ridicat până la acoperiş, erau câteva containere de mari dimensiuni unde mai mulţi oameni fără adăpost şi-au făcut cuib. Asta n-ar fi nimic dacă, după obiceiurile binecunoscute, aceştia nu ar fi strâns mormane de gunoaie şi lucruri nefolositoare pe care le-au depozitat aici. Zona a devenit un adevărat focar de infecţie, iar devenii care locuiesc în apropiere se plâng de peisajul şi mirosul de-a dreptul deranjant. În urma mai multor sesizări, atât în media locală, cât şi la autorităţi, poliţiştii locali au intervenit şi l-au somat pe proprietarul containerelor, Condor SA Deva, să le ia de acolo. Deşi s-a întâmplat acest lucru, oamenii străzii nu au dispărut odată cu ele, aşa cum era de aşteptat. Ba mai mult, şi-au mutat toate sarsanalele în blocul neterminat, iar mizeria continuă să domine. Ca să nu mai vorbim de faptul că mai mereu îşi fac focul în unele dintre încăperi şi nu o dată, pompierii au fost nevoiţi să intervină ca să evite un dezastru.
Având în vedere că Poliţia Locală Deva nu mai poate interveni în alt mod ca să rezolve problema, decât la solicitarea aparţinătorului clădirii, care este Ministerul Afacerilor Interne, am luat legătura cu conducerea IPJ Hunedoara, care are cunoştinţă de situaţia existentă. „Problema este în curs de soluţionare, însă este nevoie de timp ca să fie rezolvată corect. Primele măsuri au fost deja luate, s-a făcut curăţenie iar lucrurile merg spre bine“, a declarat comisarul şef Marcel Zaharie, împuternicit la comanda IPJ Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…