Categories: Eveniment

Bolnavii de cancer, împinşi mai repede spre moarte

Sorina Popa

Bolnavii de cancer din judeţul nostru riscă să nu mai beneficieze de tratamentul care-i ţine în viaţă, după ce o măsură a Ministerului Sănătăţii va reduce, de la 1 august, cu 15 la sută, preţul medicamentelor din programele naţionale.

Capsulele, din farmaciile normale

Se ştie că în prezent, medicamentele injectabile nu se mai distribuie pentru aceşti bolnavi, decât prin farmaciile spitalelor. Cu reţeta de la medic, oamenii se prezintă la aceste unităţi, de unde îşi iau injectabilele. Capsulele, însă, se pot procura din farmaciile din exteriorul unităţilor medicale, reţetele fiind suportate de către Casa de Sănătate. Până aici, totul e frumos. Numai că, puţină lume cunoaşte faptul că bolnavii de cancer sunt de-a dreptul umiliţi, deşi nu suferă de o banală răceală. Încetul cu încetul, se pare că cineva vrea să-i aducă pe patul de moarte mai repede decât le permite crunta boală. Despre ce este vorba?

Nu mai au de unde să se aprovizioneze

Cum am precizat, farmaciile din exteriorul spitalelor furnizează pacienţilor capsulele contra cancerului. Numai că aceste unităţi pot să pună doar un adaos extrem de mic la aceste produse. Asta, însă, nu ar fi chiar aşa de grav. Problema este că farmaciile nu-şi primesc banii pe medicamentele respective, decât după luni sau ani de zile, motiv pentru care distribuitorii nu mai alimentează cu asemenea produse unităţile. De exemplu, în judeţ, CJAS nu a mai primit, pentru decontare, reţetele bolnavilor de cancer de anul trecut, din luna septembrie. În aceste condiţii, lucrurile stau cam aşa. Farmaciile nu mai au de unde să se aprovizioneze cu capsulele respective, pentru că nu au cu ce să le achite, susţine un patron de farmacie din Deva. Şi, pentru că nu farmaciile trebuie să facă protecţie socială, e clar că vor avea de suferit, mai mult de acum încolo, bolnavii.
Potrivit doctoriţei Dumitra Ştefan, şefa Direcţiei de Sănătate Hunedoara, în judeţ, sunt înregistraţi peste 7.000 de suferinzi de această maladie cruntă. În medie, o dată la şase luni, circa 700 de hunedoreni sunt depistaţi cu afecţiuni oncologice.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago