Grawe Deva a detonat campionatul SuperLigii RealSport. Surprinzătoarea victorie cu 3-2 din meciul cu CSD a detronat-o pe aceasta din fotoliul de lideră exact înaintea duelului cu Avantaje, principala rivală la titlul de campioană. Răsturnările de scor şi suspansul au fost din nou ingredientele de bază în etapa din weekend a Ligii B RealSport.
Surpriză înainte de derbi
Cu doar o etapă înaintea partidei decisive pentru titlul de campioană cu Avantaje, CSD a călcat strâmb şi a pierdut prima poziţie în clasament. Fără Mateescu şi Jicmon, trupa antrenată de Marius Tănase a fost lipsită de inspiraţie, fiind învinsă de ambiţia şi norocul celor de la Grawe, scor 2-3 (1-2). Daniel Botezat (min. 6) a deschis scorul cu un şut la colţul lung, iar A. Stoica (18) a majorat avantajul celor de la Grawe, în urma unui corner executat de primul marcator. CSD s-a trezit din pumni, iar golgheterul Marta (23) a punctat şi a relansat meciul, 1-2. La doar un minut după pauză, Cărăvan a reuşit egalarea, după o pasă excelentă a lui Moţ. Grawe a rezistat psihic şi a preluat din nou conducerea. Alexoi (28), nemarcat, a şutat puternic de la semidistanţă, după o pasă scurtă dintr-o lovitură liberă executată de Daniel Botezat, care a fost cel mai bun de pe teren. La 2-3, CSD a asediat careul advers, însă Grawe s-a apărat eroic. Au fost multe ocazii de egalare, chiar şi o bară a lui Marta (min. 44), dar scorul a rămas neschimbat până la final, întrucât liderei i-a lipsit inspiraţia. „Am avut ocazii mai puţine decât ei, dar am marcat mai mult. Băieţii au jucat cu ambiţie şi cu pragmatism şi s-au apărat bine”, a spus Adrian Radu, de la Grawe Deva. În schimb, campioana Avantaje a făcut scorul etapei, 9-0 (3-0), cu City Taxi şi a preluat şefia clasamentului. Golurile noii lidere au fost marcate de: Doboş (12), Bedea (15 şi 18), Boloş (30 şi 48), Gavrilă (31), Simion (37), Constantin jr. (42) şi Ţiglar (49).
Echipa cu „motor diesel” a devenit lideră
Şi ultima rundă din eşalonul secund s-a înscris pe coordonatele dramatismului şi suspansului existente în etapele precedente. Quasar a fost încă o dată condusă de adversari, de data aceasta, Dolce Vizio Caffe, cu 0-1 şi 1-2 la pauză, dar până la final a întors rezultatul şi a câştigat cu 5-2. În urma acestui al patrulea succes consecutiv, echipa cu „motor diesel” s-a instalat pe primul loc al clasamentului. „Nu am avut nici un fel de emoţii, deşi am fost conduşi. Ştiam că în momentul în care ne vom încălzi, vom prelua controlul şi vom învinge”, a spus Claudiu Mirea, căpitanul echipei Quasar.
Cel mai „nebun” meci al etapei a fost cel dintre AS FC Cristur şi Cerna Sântuhalm, scor 7-6. Trupa din Cristur a condus cu 3-0, dar din lipsă de schimbări a picat fizic şi a fost egalată, 3-3. În continuare, gruparea din Cristur a avut de trei ori avantaj de un gol, 4-3, 5-4 şi 6-5, dar Cerna a egalat de fiecare dată. Golul victoriei a fost înscris de mezinul echipei din Cristur, Kelemen (17 ani), care mai marcase de două ori până atunci. „Avem probleme de efectiv, dar am jucat cu multă ambiţie şi cred că meritam victoria. Atmosfera duelurilor din Liga B este foarte destinsă şi orice rezultat este posibil oricând”, a spus Lucian Jorza, de la AS FC Cristur. Al treilea derbi al rundei a dat câştig de cauză celor de la EFC Anonimii, care s-au impus cu 3-2 în faţa ambiţioasei echipe Sews R Orăştie.
Bărbatul se află închis în Penitenciarul Deva și a fost condamnat pentru omor la 14…
Salvamontiştii din staţiunea Straja insistă ca schiorii să respecte regulile pe pârtii atunci când se…
Individul din localitatea Petrila se află închis în Penitenciarul Deva, după ce a fost condamnat…
Magdalena Șerban Recent, la Vorța, oamenii s-au putut bucura de un spectacol de colinde de…
Magdalena Șerban La Gurasada, urmează ca Moș Crăciun să le aducă daruri celor mici, iar…
Magdalena Șerban Luncoiu de Jos a strălucit în 2024. Asta, datorită faptului că aici rulează…