Actualitate

Bombardaţi cu anunţuri de premii false

Sorina Popa

Tot mai mulţi hunedoreni se plâng că sunt „bombardaţi” cu mailuri, sms-uri, sau sunt sunaţi pe telefonul fix şi anunţaţi că sunt fericiţii câştigători ai unor premii care, de regulă, constau într-o sumă mare de bani.

Cer datele personale
Lucrurile par că nu se liniştesc şi asemenea practici sunt prezente tot mai des. Deşi la Poliţie se înregistrează zeci de plângeri, legate de asemenea „premii” câştigate de persoane din judeţ, cei care procedează astfel scapă mereu neprinşi. Oamenii sunt rugaţi de aceşti „profesionişti” să-şi dea datele personale, adresa poştală sau chiar conturile din bancă. Ba uneori, li se cere şi PIN-ul cardului, iar unii dintre cei apelaţi riscă să fie păcăliţi prin aceste mesaje primite pe reţeaua de internet sau cea a telefoniei mobile.
De exemplu, într-un mail primit de mai mulţi hunedoreni, se spune că „în calitate de nou client al societăţii noastre, aţi fost nominalizată câştigătoare la „Marele Premiu de 15.000 lei”. Nu vă vine să credeţi? Într-adevăr, pe numele dumneavoastră a fost emisă o Cerere a Premiului şi Acord de Plată, prin care puteţi cere premiul de 15.000 lei. Nu este o sumă exorbitantă, dar nici de neglijat. Gândiţi-vă ce aţi putea face cu aceasta sumă: să vă renovaţi casa, să plecaţi cu familia într-o vacanţă de vis, să oferiţi cadouri minunate celor dragi, să vă schimbaţi maşina. Alţii au primit mesaje sau mailuri că au câştigat un Iphone de ultimă generaţie. Bineînţeles, după aceste informaţii, se cer datele personale, adresa şi conturile din bancă.

Sună din puşcărie
Poliţiştii susţin că unii puşcăriaşi au fost prinşi că sunau diferite persoane, pentru că vroiau să-şi încarce cartele telefonice. Sau alţii spun să trimiţi o sumă de bani, nu foarte mare, susţinând că este vorba de o promoţie la ceva obiecte. „Sunt înregistrate plângeri penale, legate de asemenea aspecte, dar toate s-au concluzionat cu „Autor necunoscut”. Le recomandăm celor care primesc mesaje de acest gen şi care ştiu că nu au participat la nici o tombolă sau concursuri, să nu răspundă. Este vorba de înşelăciuni”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura